Imagini, în premieră, cu Raiul construit de Mihai Neșu pentru copiii cu dizabilități! Când e gata totul și ce invitat de seamă a avut fostul fotbalist de la FCSB | EXCLUSIV

Imagini, în premieră, cu Raiul construit de Mihai Neșu pentru copiii cu dizabilități! Când e gata totul și ce invitat de seamă a avut fostul fotbalist de la FCSB | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tot mai mulți oameni din lumea sportului sunt alături de Mihai Neșu, iar fostul jucător de la FCSB a fost vizitat joi și de Florin Gardoș.

Venit cu familia de la Satu Mare, Gardoș a rămas impresionat de ceea ce a pus la punct Neșu, iar copilul acestuia își dorește să revină cât mai repede la Oradea, pentru a vedea cum arată fundația, atunci când proiectul ajunge la final.

Mihai Neșu a demarat un proiect pentru ajutorarea copiiilor și tinerilor cu dizabilități neuromotorii, iar fostul jucător al celor de la Utrecht se implică 100% pentru ca lucrurile să iasă așa cum își dorește el. George Ogăraru este unul dintre oamenii din fotbalul românesc care îl susține pe Mihai Neșu.

Florin Gardoș, alături de Mihai Neșu! Cum arată acum fundația fostului jucător de la FCSB

Florin Gardoș a vizitat șantierul unde se lucrează zi de zi pentru fundația lui Mihai Neșu și a discutat cu fostul jucător al lui Utrecht o bună bucată de timp, înainte de a reveni la Satu Mare, acolo unde va petrece Sărbătorile Pascale.

ProSport a intrat în posesia unor fotografii cu felul în care arată acum fundația, care e gata într-un procent de 40%.

Așa arată acum fundația lui Mihai Neșu

Din informațiile noastre, Mihai Neșu vrea să termine totul până în ultima parte a anului viitor, în preajma Sărbătorilor de iarnă.

De menționat și că biserica pe care Mihai Neşu o construieşte în cadrul centrului de recuperare de lângă Oradea este aproape gata.

Biserica este proiectată de arhitectul orădean Cristi Pușcaș, cunoscut pentru renovarea mai multor monumente emblematice pentru Oradea, dar și a multor biserici de lemn din județul Bihor.

Trebuie să strângem 1.8 milioane de euro, mai mergem la emisiuni, ne mai întâlnim cu sponsori și acoperim deficitul acesta de buget, să nu oprim proiectul. Cine vrea să ne ajute, să trimită un SMS la 8844, cu mesajul CRED, așa donează 2 euro. Ne bazăm foarte mult pe sprijinul oamenilor, aproape jumătate din ce am strâns a venit de la oameni. Sperăm să facem un colț de rai pentru acești copii cu dizabilități” – Mihai Neșu

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Pariul făcut de Laurenţiu, un legumicultor din Oltenia, cu care a dat lovitura. Un kilogram de roşii gigant poate ajunge şi la 15 lei
Pariul făcut de Laurenţiu, un legumicultor din Oltenia, cu care a dat lovitura. Un kilogram de roşii gigant poate ajunge…
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
SALARIU obligatoriu în România. S-au stabilit NOILE REGULI de la UE
SALARIU obligatoriu în România. S-au stabilit NOILE REGULI de la UE
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×